marți, 11 februarie 2020

Altele Armagnac | BARON GASTON LEGRAND BAS-ARMAGNAC 1960 0.7L

Baron Gaston Legrand aparține familiei Lheraud, faimoasă în întreaga lume pentru coniacurile excepționale pe care le realizează. Această casă de coniac are o tradiție respectabilă, începută în 1680. Pasiunea pentru cognac a rămas vie în fiecare generație din familie, iar timpul doar a adăugat noi tehnici și inovație, ridicând licorile Lheraud la rang de artă. Este și cazul lui Baron Gaston Legrand Bas-Armagnac 1960, un Armagnac vintage desăvârșit, din regiunea Bas Armanac, Franța. Solul acid și bogat în siliciu de aici este ideal pentru soiurile de struguri Ugni Blanc și Baco Blanc. Climatul oferă strugurilor o aciditate specifică, ceea ce rezultă într-o licoare extrem de complexă, aromată și delicios de delicată. Baron Gaston Legrand Bas-Armagnac 1960 este distilat într-un vas tradițional Armanac, din noiembrie – decembrie până în februarie, apoi maturat în butoaie Limousin și Monlezun, timp în care alcoolul se echilibrează. Sortimentul pe care îl avem în faţă a fost distilat în 1960 și maturat în butoaie de stejar până a fost îmbuteliat în 2006, adică 50 de ani mai târziu.
Notele degustării:
Miros: Note ușoare, lemnoase și accente dulci, delicioase. 
Gust: Arome ample și echilibrate, cu note de vanilie și influenţe lemnoase
Finish: Persistent, cu trimitere la coji de portocală
Culoare: Ambră
Caracteristici:
ALCOOL
40%
ANUL
1960
CATEGORIE
ARMAGNAC
LITRAJ
70CL
REGIUNE
BANAT
STIL
BAS-ARMAGNAC
ȚARA DE ORIGINE
FRANȚA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu